Alex Ioniță: „M-aș duce la CFR!”. Răspunsul imediat al lui Mara în privința unui posibil transfer

Alex Ioniță:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Mijlocașul Astrei spune că i-ar conveni o ofertă de la CFR Cluj, iar Mara îl consideră un jucător interesant, dar spune că încă nu poate fi vorba de un transfer.

Unul dintre cei mai în formă jucători din Liga I spune că îl bucură zvonurile cum că CFR sau Kayserispor, echipa lui Șumudică, îl doresc din iarnă și nu se sfiește să spună că i-ar plăcea să evolueze inclusiv la echipa lui Dan Petrescu. „Am văzut (știrile despre ofertele de la CFR și Kayserispor), mă bucură, aștept și alte oferte, pentru că sunt sigur că mai există oferte, dar se așteaptă perioada de transferuri. Cred că am făcut o treabă foarte bună până acum și am și alte așteptări. Sincer, da, m-aș duce la CFR! Nu știu ce se va întâmpla, din iarnă clubul va decide dacăn o să accepte vreo ofertă pentru mine”, a declarat Alex Ioniță pentru Look TV.

„Alex Ioniță este unul dintre jucătorii tineri cei mai buni din România”

Bogdan Mara recunoaște și el că jucătorul Astrei face parte din grupul de jucători tineri interesanți pentru orice echipă din Liga I, dar explică că de aici și până la un potențial transfer există cale lungă. „Nu pot să comentez ce își dorește el. Alex Ioniță este unul dintre jucătorii tineri cei mai buni din România, în acest moment. Orice jucător tânăr este interesant pentru CFR, vorbind și de valoare. Dacă spun că îl dorim va apărea că îl luăm pe Alex Ioniță, dacă spun că nu-l dorim apare altceva. Este un jucător interesant pentru orice echipă cred eu, în acest moment. Mai mult de atât nu pot să spun acum. Nu vreau să fiu interpretat greșit. Sunt câțiva jucători în România care cred că sunt doriți de orice echipă. Jucători cum a fost Costache, cum este Ioniță sau Moruțan. Sunt câțiva jucători tineri, care sunt de naționala de tineret sau naționala mare și orice echipe este interesată de ei. Dar asta nu înseamnă că CFR ia orice jucător. Fiecare jucător are un contract, are un preț și trebuie să ne orientăm și să avem o strategie bine pusă la punct. Nici până acum nu am aruncat cu banii pe fereastră și nu o vom face nici până acum”, a declarat Bogdan Mara la emisiunea Fotbal Look, bucuros de declarația lui Ioniță. „Din moment ce jucătorii tineri își doresc să vină la CFR denotă faptul că este un proiect serios. Nici noi nu vom spune niciodată „nu” unui jucător bun și tânăr. De aici și până la a-i avea este drum lung. Orice jucător tânăr și bun în România costă mulți bani”, a spus oficialul CFR-ului.

„Și Bordeianu este interesant, dar nu înseamnă că ni-l dorim”

Mara a comentat și zvonurile cum că Bordeianu de la Botoșani este dorit de CFR. „Sunt câțiva jucători din România și din străinătate pe care îi urmărim. Avem și noi un departament de scouting și urmărim jucători. Avem o listă cu jucători interesanți, care ar putea să joace la CFR. Și Bordeianu este un jucător interesant, care a făcut un sezon bun la Botoșani, dar nu înseamnă că ni-l dorim sau că negociem. Dacă apare că CFR vrea să aducă un jucător, mâine prețul lui va fi de 3 ori mai mare”, a declarat Mara.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×